Iti dai seama ca esti din Cluj daca…
1. ...te-ai săturat să vezi statuia lui Matei Corvin acoperită de schele;
2. ...nu știi care sunt străzile Bolyai Janos, Hermann Oberth sau I.C. Brătianu, deși treci zilnic pe ele; numești strada I.M. Klein – strada cu Bulgakovu’ și Iuliu Maniu – strada în oglindă;
3. ...ajungi mai repede la Viena decât la București;
4. ...faci diferența dintre Nico și Big Apple;
5. ...știi de ce a ars de fapt Janis Stuf;
6. ...ai trăit experiența șaselui de dimineață;
7. ...te-ai enervat când ai văzut „noua” Piață a Unirii;
8. ...știi înjura la fel de bine, atât în română, cât și în maghiară;
9. ...numești Bucureștiul „Lamitici” ;
10. ...știi cine își dă întâlnire noaptea în Parcul Mare și în Pădurea Hoia-Baciu;
11. ...știi tot felul de povești ciudate despre catacombele din Piața Unirii, Anna Báthory, sau casele de toleranță de pe actuala stradă Dragalina;
12. ...trăiești într-un oraș cosmopolit: tramvaiele sunt nemțești, autobuzele franțuzești etc.;
13. ...ai auzit de locuri precum Someșul Rece, Șuncuiuș, Poiana Zânelor;
14. ...asculți „Radio Impuls” de dimineață;
15. ...faci diferența dintre moți și mocani;
16. ...știi ce este un mitic și un sudist;
17. ...te întâlnești cu prietenii „la clopot” sau „la coada calului”;
18. ...îți duci prietenii străini în Janis;
19. ...când vrei să-ți faci abonament pe transportul în comun, ai nevoie de poză, bani (mărunți!), și mult timp la dispoziție;
20. ...eviți mașinile cu numerele IF, IL, MH, DB și știi că toate mașinile cu număr de București sunt, de fapt, luate în leasing;
21. ...respecți așa cum se cuvine o Varză á la Cluj, o sticlă de Ursus și un Vargabéles;
22. ...te întrebi de ce e orașul atât de aglomerat la ora la care oamenii ar trebui să fie la serviciu;
23. ...habar n-ai de ce pe dealul care oferă cea mai mare vizibilitate din oraș e o cruce imensă;
24. ...știi cine au fost Lulu, Ionică şi Generalu și apariția unui individ îmbrăcat din cap până-n picioare în culori fosforescente nu te mai surprinde;
25. ...numele a peste jumătate dintre colegii tăi de clasă se termina în „-an”;
26. ...știi ce înseamnă lucicoș, a duhăni, fercheș, mintenaș și a țuca;
27. ...când erai mic, te dădeai în „hintă”, trăgeai linii drepte cu un „liniar” și jucai mâță fără să știi ce-i aia „leapșă”;
28. ...recunoști „boactării” înainte să se suie în troleibuz;
29. ...ești student la / ai absolvit / predai la / lucrezi pentru / ai avut cel puțin de câteva ori în viață de-a face cu Universitatea Babeș-Bolyai;
30. ...știi că Piezișa nu e o stradă, e o atitudine;
...faci diferența dintre „servus” și „servustoc”, știi ce înseamnă „Szia!”și te uiți ciudat dacă cineva te salută cu „Bună!”;
31. ...ai fost cel puțin o dată la băut pe Cetățuie;
32. ...90% din călătorii de pe autobuz au peste dublul vârstei tale;
33. ..știi ce este kürtős kalács și chiar îți place;
34. ...ai fost pe platoul Sălii Sporturilor, la Festivalul Berii;
35. ...știi cel puțin 5 moduri de ajunge din Piața Avram Iancu în Piața Păcii;
36. ...ești convins că Clujul e cel mai „fain” oraș din țară și ai spus cel puțin o dată că ar trebui să fie capitala României;
37. ...îți amintești de când s-a schimbat traseul șaptelui și de toți cei care încurcau troleibuzele;
38. ...toate locurile au pentru tine două silabe: Memo, Doro, Cetă, Inso, Matei;
39. …știi că U e mai mult decât o literă din alfabet;
40. ...te întrebi zilnic dacă avionul ăsta o să aterizeze în capăt pe Dorobanților;
41. ...„îți iei palme” dacă trimiți o fată pe Calea Turzii;
42. ...știi că Avram, Matei și Mihai nu sunt simple nume;
43. ...folosești „no” și „ioi” ca semne de punctuație;
44. ...ai mâncat cel puțin o dată pită cu unsoare și ceapă în baruri;
45. ...când spui de unde ești, lumea te întreabă de Funar;
46. ...cunoști locuri precum B-dul Petru Groza, Str. 6 Martie, Piața Libertății sau Parcul Engels;
47. ...ai colegi „de facultă”, cu care ai cursuri „pe 8”;
48. ...România de dincolo de Apahida are pentru tine o existență mai mult teoretică;
49. ...toate mărcile par a începe cu „Napo” sau a se termina în „de Cluj”;
50. ...ai murit de râs când ai auzit primele 3 reclame de la ERDEESH și restu' ți s-au părut comerciale;
51. ...rostești „oa” într-un singur sunet;
52. ...îți amintești când Diesel era singurul bar nou din centru, iar Metro singurul magazin mare de lângă oraș;
53. ...asculți Paprika Radio, chiar dacă nu știi ungurește;
54. ...știi că Bulgaria nu o e țară, Observatorul nu-i observator, Irisul nu-i neapărat o parte a ochiului, Bună Ziua e mai mult decât un salut, Dâmbul nu-i un dâmb oarecare, Chios nu e o insulă din Grecia, iar Borhanci nu-i un nume de țigan;
55. ...ai șezut vreodată pe o bancă „tricoloră”;
56. ...cel puțin o treime din oraș se află în spate la Sora;
57. ...schimbi avioanele la Budapesta;
58. ...folosești denumiri prescurtate – BCU, UBB, FSEGA și te aștepți ca toată lumea să știe ce înseamnă;
59. ...mergi la Tarnița ca la piscină, numa’ că mai off-road;
60. ...ai auzit de Rozi și de Rabă și-ți pare rău că nu mai sunt la televizor;
61. ...nu ești surprins când cineva îți spune că locuiește „în groapă”;
62. ...dacă ştii că la tăţi ni-i greu ;)
63. ....daca stii ca cel care foloseste cuvantul "ciocoflender" e un clujean numit Piersic :)
marți, 11 mai 2010
Esti din Cluj???
Publicat de Roger Patrasc la 5/11/2010 12:32:00 p.m.
Etichete: Aberatiile lu' Roger, De zi cu zi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Tu cate puncte "indeplinesti"? :*
In jur de 50 D:
deci mai ai de lucrat :)) ... apropo de lucrat...:D :D
Deci...sa "lucram" :P
Uhh ... you love birds :X
deci tu chiar stii unde-i piata pacii??? te-ai plimbat mai mult ca mine in 2 ani
Inca nu le stiu pe toate dar usor usor le invat :D
Trimiteți un comentariu